Cum Au Trăit Rinocerii Antici în Nebraksa: Studiu Nou
Descoperiri Fascinante despre Rinocerii Antici din Nebraska
Acum milioane de ani, în Nebraska, rinocerii antici din Nebraska cu picioare scurte și masive erau celebrități ale petrecerilor, adunându-se în turme uriașe la găurile de apă și râuri. Semnăturile chimice din dinții fosilizați ai animalelor extincte, cu forme ce aduc aminte de corgi, sugerează că aceștia nu se deplasau pe distanțe mari, formând în schimb turme mari și locale, spre deosebire de rinocerii mai solitari de astăzi, relatează cercetătorii într-un raport publicat pe 4 aprilie în Scientific Reports.
Eruptia Supervulcanului Yellowstone și Impactul său asupra Faunei
Acum aproximativ 12 milioane de ani, în timpul Epocii Miocene, supervulcanul Yellowstone a erupt și a acoperit mare parte din America de Nord cu cenușă. În jurul unei găuri de apă care a devenit ulterior Parcul Istoric Ashfall din Nebraska, aproximativ treizeci de centimetri de deșeuri au căzut pe peisaj. „Ar fi fost ca o furtună rea de praf”, spune Clark Ward, paleontolog la Universitatea din Minnesota din Minneapolis. Cenușa a sufocat și a înfometat fauna locală, mulți perindându-se în gaura de apă și fosilizând.
Pentru a ajuta la răspunsul la aceste întrebări, Ward – pe atunci la Universitatea din Cincinnati – și colegii săi au dorit să știe dacă rinocerii și alte animale care au murit la Ashfall erau migratori care s-au adunat acolo, sau dacă erau localnici. Echipa a luat probe din molarii a 13 rinoceri fosili, analizându-i chimic și comparând rapoartele diferitelor forme de oxigen, carbon și stronțiu. Raporturile de carbon indică tipurile de iarbă pe care rinocerii antici le consumau în viață, iar rapoartele de oxigen pot spune cercetătorilor despre schimbările sezoniere pe care le-au experimentat animalele. Împreună, acestea pot dezvălui detalii despre dieta și habitatul animalelor.
Analiștii au descoperit o variație foarte mică în rapoartele de carbon și stronțiu, sugerând că rinocerii antici din Nebraska erau în mare parte casnici, hălăduind și hrănindu-se chiar în jurul Ashfall. Acest lucru ar putea însemna, de asemenea, că numeroasele rămășițe de rinoceri de la Ashfall sunt rezultatul vieții trăite în turme de rinoceri uriașe, de zeci de animale puternice.
Descoperirile oferă, de asemenea, perspective asupra vechiului ecosistem Ashfall, spune Fraser. Dacă rinocerii nu trebuiau să migreze în alte regiuni, acest lucru sugerează că ar fi avut acces la suficientă hrană și apă pe tot parcursul anului. Ward spune că el și colegii săi au fost nedumeriți de modul în care atât de mulți rinoceri, cai și cămile care trăiesc în același loc au putut coexista fără a goli zona de vegetație. Este posibil ca clima mai caldă a Miocenului să fi dus la o viață vegetală mai productivă. Sau, spune Ward, prezența erbivorelor a stimulat creșterea plantelor pe măsură ce ele curățau vegetația mai veche și depuneau gunoi de grajd.